Scroll to top

Curs Competențe Antreprenoriale

Descriere

Curs Competențe Antreprenoriale

Obiectivul cursului: Formarea unor profesioniști în domeniul afacerilor, care prin cunoștințele, deprinderile și abilitățile lor să conducă cu eficiență businessurile înființate.

Cursul se adresează tuturor persoanelor care doresc să pună bazele unei afaceri, să își întemeieze propriul plan de afacere și să dezvolte cu succes pe termen lung afacerea înființată, dar și celor cu experiență în domeniu, care au nevoie de aprofundarea cunoștințelor practice pentru controlarea creșterii companiei.

În timpul cursului veţi obţine resurse pentru întregul ciclu de dezvoltare al afacerii: de la dezvoltarea ideii iniţiale, aplicarea tehnologiilor şi cercetărilor necesare, crearea strategiilor de acţiune, a materialelor de marketing credibile, crearea echipei de angajaţi, parteneri şi investitori şi până la managementul producţiei, finanţelor şi al operaţiunilor.

Fie că aveți o idee de afacere și vreți să o vedeți realizându-se, fie că aveți deja experiență în administrarea unui business și doriți să vă specializați, ori poate lucrați într-o corporație și sunteți pregătit să faceți următorul pas în managementul companiei, cursul autorizat de Competențe antreprenoriale reprezintă drumul către succes.

Detalii

Curs de Recepționer de hotel

Durata cursului

60 ore

Prețul cursului

600 Lei (în rate)

Locul de desfășurare:

Școala Populară de Arte și Meserii Sf. Gheorghe

După absolvirea cursului se eliberează certificat de absolvire (ANC) , recunoscut de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, însoțit de suplimentul descriptiv care atestă competențele dobândite.

Acte necesare pentru înscriere:

Carte de identitate

Certificat de căsătorie (dacă este cazul)

Certificat de naștere

Studii obligatorii (X. clase)

Formatori:

Ficz Antal

Formator

Open chat
Buna ziua!
Cu ce te putem ajuta?
Call Now Button

Vetro Bodoni Barnabas

Vetro Bodoni Barnabas

Profesor

Arte plastice

Vetro Bodoni Barnabas

Vetro Bodoni Barnabas

Profesor

Arte plastice

Vetro Bodoni Barnabas

Vetro Bodoni Barnabas

Profesor

Arte plastice

Györfi Mária

Györfi Mária

Profesor

Arte plastice

Györfi Mária

Györfi Mária

Profesor

Arte plastice

Györfi Mária

Györfi Mária

Profesor

Arte plastice

Pal Tunde

Pal Tunde

Profesor

Arta populara

Pal Tunde

Pal Tunde

Profesor

Arta populara

Pal Tunde

Pal Tunde

Profesor

Arta populara

Nagy Adel

Nagy Adel

Profesor

Arta populara

Nagy Zsuzsanna

Nagy Zsuzsanna

Profesor

Arta populara

Nagy Adel

Nagy Adel

Profesor

Arta populara

Nagy Zsuzsanna

Nagy Zsuzsanna

Profesor

Arta populara

Nagy Adel

Nagy Adel

Profesor

Arta populara

Nagy Zsuzsanna

Nagy Zsuzsanna

Profesor

Arta populara