Centrul de Agrement ”Csipkés” Zăbala

Centrul de agrement Zăbala

Zăbala este una dintre comunele cu populație numeroasă din județul Covasna, situată la poalele Munților Ținutului Trei Scaune, în fostul scaun Orbai. Această așezare istorică se află într-o vale în formă de U, de-a lungul pârâului cu același nume, la 12 km de Târgu Secuiesc, la 7 km de Covasna și la 37 de km de reședința de județ, Sfântu Gheorghe. Munții aflați în împrejur sunt acoperiți de păduri întinse, populate cu o faună bogată.  Tabăra se găsește în partea nordică a satului Zăbala, în strada Hegymege.

Căi de acces către tabără:

Auto: pe șoseaua DJ 121, la 6 km de orașul Covasna, în localitatea Zăbala aproape de ieșirea din localitate către Târgu Secuiesc,  în ultima intersecție se alege drumul drept după indicatoare „Csipkes” pe o distanță de 3 km până în tabără.

Tren: Pe ruta Sfântu Gheorghe – Covasna – Zăbala conform mersul trenurilor firmei Regio Trans. Stația de debarcare este Gara CFR Zăbala, cei 6 km până la tabără se efectuează contra cost cu autobuz, microbuz sau căruță trasă de cai la cererea grupului.

Dotări centru de agrement:

Capacitatea de cazare: 60 de paturi împărțit în următorul fel: 10 căsuțe de camping din lemn cu 3 paturi (renovate în 2015-2016), în clădirea principală lateral se găsesc 4 dormitoare cu 7 paturi fiecare. Grup sanitar separat pe sexe, în clădire modernizată.

Posibilități de servire a mesei: Sala de mese a taberei cu 60 de locuri se găsește la parterul clădirii principale.

În clădirea principală la etaj se mai găsește clubul taberei, dotat cu televizor cu cablu, WI-FI, tablă de școală într-o sală amenajată cu scaune și mese așteaptă pe participanții în tabără.

Pavilion cu 16 locuri la masă în spatele blocului alimentar.

Teren de sport cu gazon natural și scenă deschisă în aer liber completează dotările centrului de agrement Zăbala – Csipkés.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posibilități de agrement și atracții turistice în apropierea taberei:

  • Parcul dendrologic bogat al Castelului Mikes din Zăbala
  • Biserica reformată fortificată din Zăbala
  • Muzeul etnografic ceangăiesc din Zăbala
  • Iazuri de pește Demes József – în apropierea drumului dintre sat și gara CFR.
  • Ferma de cai – la ieșirea din Zăbala către Târgu Secuiesc
  • Vizitarea bisericilor romano-catolice și ortodoxe
  • Vizitarea satului Zăbala (ateliere gospodărești și meșteșugărești)
  • Programe de paintball la cerere
  • Baie de apă minerală și saună de la Peteni
  • Drumeție până la vârful Zârna (1602 m)
  • Drumeție până la Pava (Păun), vizitarea Bisericii reformate – monument cultural
  • Drumeție până la Ghelința prin Harale (vizitarea bisericii romano-catolice Sfântul Imre – biserică monument)
  • Drumeție Tamașfalău – Movila Tătarilor (Conacul Thúry)
  • La cerere există și posibilitatea de organizare de excursii cu autobuz cu punct de plecare din centrul de agrement Zăbala.
  • Scenă de teatru interactiv pentru copii, concert pop – retro, concert muzică pop-rock, seară de dans pentru copii cu animator, seară de dans pentru adulți cu animator, artă decorativă (pâslărit, pictură decorativă pe lemn, mărgelărit).